Fostul stelist Habib Habibou e pregătit de cea mai importantă experiență din carieră, după ce și-a anunțat pe Twitter transferul de la Zulte Waregem.
Regretat încă de mulți fani ai trupei din Ghencea, vârful de 25 de ani va face pasul în această iarnă spre fotbalul din Anglia, după ce a semnat cu Leeds United.
„Elland Road, pregătește-te, vin!”, a postat Habibou pe Twitter, conform unui site din Belgia. Elland Road e stadionul pe care își dispută meciurile de acasă Leeds United, o formație pentru care de-a lungul timpului au evoluat mai mulți fotbaliști emblematici și care în acest sezon atacă revenirea în Premier League.
Ulterior, conștient de gafa făcută (transferul nu a fost anunțat oficial de clubului britanic), Habibou a șters mesajul postat pe Twitter și l-a înlocuit cu unul de mulțumire pentru fanii lui Zulte Waregem.
Leeds United are trei titluri în Anglia (ultimul în 1992) și a disputat și două finale de cupe europene (Cupa Campionilor Europeni – 1975, Cupa Cupelor – 1973).
În 2001, Leeds a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor, moment în care a început declinul clubului. Problemele financiare au dus într-un final la retrogradare, iar acum formația din Leeds caută din nou drumul spre glorie.
7 meciuri a jucat Habibou pentru Steaua în Liga 1
20 de goluri a marcat Habibou pentru Zulte Waregem, în 57 de partide jucate în campionat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER